Drop Dead Diva

Uneori, pentru a descoperi cine ești cu adevărat, trebuie să pierzi tot ceea ce credeai că te definește.

Sunt seriale care încearcă să combine mai multe genuri și sfârșesc prin a nu excela la niciunul. Și sunt seriale care pornesc de la o idee aproape absurdă, dar reușesc să construiască în jurul ei o poveste surprinzător de coerentă, plăcută și, mai ales, umană.

Drop Dead Diva face parte, din punctul meu de vedere, din cea de-a doua categorie.

Am ajuns la sezonul patru și, până în acest moment, pot spune că producția creată de Josh Berman a reușit un lucru pe care nu foarte multe seriale îl fac bine: să îmbine două lumi complet diferite și să le transforme într-o singură poveste care funcționează extraordinar de natural.

Vorbim despre lumea concretă a justiției, cu procese, avocați, conflicte și decizii dificile, dar și despre o lume fantastică, în care moartea nu reprezintă neapărat sfârșitul, iar o a doua șansă la viață poate veni într-o formă cu totul neașteptată.

Și poate tocmai aici se află marele merit al serialului.

O idee imposibilă, transformată într-o poveste credibilă

Povestea începe cu Deb, o tânără preocupată în primul rând de frumusețe, imagine și succes, care își pierde viața într-un accident. Printr-o intervenție supranaturală, sufletul ei ajunge în corpul lui Jane Bingum, o avocată extrem de inteligentă, dar foarte diferită de Deb atât fizic, cât și prin felul în care își construise existența.

În aparență, avem o premisă simplă: două personalități complet diferite, o singură viață.

În realitate, serialul folosește această situație pentru a explora teme mult mai interesante: identitatea, prejudecățile, acceptarea de sine, iubirea, pierderea și felul în care oamenii își definesc propria valoare.

Ceea ce m-a impresionat este că elementul fantastic nu ajunge să domine permanent povestea. El reprezintă punctul de plecare, dar viața continuă cu probleme cât se poate de omenești.

Jane trebuie să meargă la serviciu, să reprezinte clienți, să ia decizii, să construiască relații și să înțeleagă cine este.

Iar spectatorul ajunge, aproape fără să-și dea seama, să accepte această situație imposibilă ca pe ceva firesc.

Două lumi diferite, îmbinate extraordinar

Acesta este, pentru mine, cel mai mare punct forte al serialului.

Într-un episod poți urmări un proces juridic destul de serios, cu implicații morale importante, iar câteva minute mai târziu te poți trezi în mijlocul unei situații comice provocate de existența neobișnuită a protagonistei.

Și totuși, tranziția nu deranjează.

Nu ai impresia că urmărești două seriale diferite, montate artificial unul peste celălalt. Dimpotrivă, cele două universuri ajung să se completeze.

Mai mult decât atât, multe dintre cazurile juridice prezentate funcționează ca niște oglinzi ale problemelor personale pe care Jane încearcă să le rezolve.

Un proces despre discriminare poate deveni, în același timp, o lecție despre acceptare. Un conflict despre dreptate poate ridica întrebări despre propriile alegeri. Iar o situație aparent banală poate ascunde o dilemă morală mult mai complicată.

Serialul reușește să discute despre lucruri serioase fără să devină permanent apăsător și să introducă umorul fără să distrugă încărcătura emoțională.

Este un echilibru greu de obținut, iar Drop Dead Diva îl menține remarcabil de bine de-a lungul primelor patru sezoane, cel puțin din perspectiva experienței mele de până acum.

Brooke Elliott – actrița care ține povestea în picioare

Trebuie să vorbim și despre Brooke Elliott, interpreta personajului Jane Bingum.

Consider că o parte foarte importantă din succesul serialului i se datorează.

Nu este deloc simplu să interpretezi un personaj care trăiește permanent între două identități. Trebuie să transmiți experiența unei persoane care încearcă să se adapteze unei vieți complet noi, fără să transformi totul într-o caricatură.

Brooke Elliott reușește să fie amuzantă, vulnerabilă, inteligentă, impulsivă și emoționantă, uneori chiar în aceeași scenă.

Dar meritul ei nu constă doar în comedie.

Există momente în care o simplă expresie facială transmite mai mult decât un dialog întreg. Momente în care personajul pare să realizeze că nu poate recupera tot ceea ce a pierdut, dar poate construi ceva valoros din ceea ce a primit.

Distribuția secundară contribuie și ea la această atmosferă. Margaret Cho, în rolul lui Teri, oferă multe dintre momentele savuroase ale producției, în timp ce April Bowlby, în rolul lui Stacy, aduce o combinație interesantă de inocență, umor și loialitate.

Relațiile dintre personaje sunt suficient de bine construite încât să te intereseze ce se întâmplă cu ele chiar și atunci când povestea principală avansează mai lent.

Nu este doar despre frumusețe. Este despre valoarea unui om.

La prima vedere, Drop Dead Diva pare să fie un serial despre diferența dintre frumusețea exterioară și cea interioară.

Dar cred că povestea spune mai mult decât atât.

Deb trăia într-o lume în care aspectul fizic reprezenta o parte importantă a identității sale. Jane, în schimb, își construise existența în jurul inteligenței, muncii și competenței profesionale.

Întâlnirea acestor două lumi ridică o întrebare simplă:

Dacă mâine ai pierde tot ceea ce crezi că te definește, ai mai ști cine ești?

Și aici serialul devine interesant.

Nu încearcă doar să demonstreze că frumusețea nu este totul, ci și că oamenii pot fi mult mai complecși decât imaginea pe care o proiectează în societate.

Jane nu trebuie să aleagă între a fi inteligentă și a fi atrăgătoare, între a avea o carieră și a fi iubită sau între ceea ce a fost și ceea ce poate deveni.

Poate că adevărata lecție este aceea că identitatea noastră nu trebuie redusă la o singură caracteristică.

Ce nu funcționează întotdeauna?

Aș exagera dacă aș spune că avem în față un serial perfect.

Din punct de vedere juridic, unele cazuri sunt simplificate destul de mult. Există situații în care soluțiile apar prea convenabil, procesele se desfășoară într-un ritm improbabil, iar anumite răsturnări de situație par construite mai degrabă pentru efectul dramatic decât pentru realism.

De asemenea, povestea sentimentală ajunge uneori să repete aceleași mecanisme. Personajele se apropie, se îndepărtează, apar neînțelegeri, iar anumite conflicte sunt prelungite mai mult decât ar fi necesar.

Se observă, pe alocuri, și tendința scenariștilor de a introduce coincidențe sau de a rezolva dileme complicate prin explicații prea comode.

Un alt aspect discutabil este felul în care serialul abordează stereotipurile legate de imaginea corporală. Deși mesajul general este unul pozitiv, unele glume și situații pornesc tocmai de la clișeele pe care povestea încearcă să le combată.

Sunt limite reale, care împiedică producția să intre, pentru mine, în categoria serialelor excepționale.

Dar există o diferență între un serial care are defecte și unul ale cărui defecte îi distrug experiența de vizionare.

În cazul lui Drop Dead Diva, cel puțin până la sezonul patru, aceste probleme nu reușesc să umbrească farmecul general al poveștii.

Ce au spus criticii despre Drop Dead Diva?

Recepția critică a fost, în general, favorabilă, dar nu lipsită de rezerve.

Mary McNamara, de la Los Angeles Times, a apreciat în mod special capacitatea serialului de a echilibra umorul cu sensibilitatea și prestația lui Brooke Elliott.

În The New York Times, Alessandra Stanley a remarcat farmecul interpretării principale, dar a atras atenția și asupra premisei simplificatoare care opune frumusețea inteligenței.

De cealaltă parte, publicații precum The Hollywood Reporter au fost mai rezervate, criticând folosirea excesivă a stereotipurilor legate de aspectul fizic. Au existat și observații privind caracterul previzibil al unora dintre poveștile juridice.

Personal, înțeleg ambele perspective.

Drop Dead Diva nu este neapărat un serial construit pentru cei care caută realism juridic absolut sau o explorare filozofică profundă a vieții de după moarte.

Este, înainte de toate, o poveste despre oameni, spusă într-un mod accesibil, amuzant și uneori surprinzător de emoționant.

Iar aici cred că își atinge obiectivul.

Verdict – 7,5 din 10

După patru sezoane începute și parcurse până în punctul în care mă aflu acum, pot spune că Drop Dead Diva a reușit să mă convingă.

Nu prin spectaculozitate, nu prin efecte speciale și nici prin scenarii juridice imposibil de anticipat.

Ci prin felul în care a transformat o idee fantastică într-o poveste umană și prin naturalețea cu care îmbină comedia, drama, romantismul și justiția.

Este genul de serial care te poate face să râzi, să reflectezi și, din când în când, să privești puțin diferit oamenii din jurul tău.

Nu toate episoadele sunt la fel de bune. Nu toate deciziile scenariștilor sunt inspirate. Dar personajele au suficient farmec, iar povestea suficientă consistență, încât să îți dorești să continui.

Nota mea, până în acest moment, este 7,5 din 10.

O notă bună, pentru un serial care nu încearcă neapărat să reinventeze televiziunea, dar care reușește să facă ceva poate mai important: să ofere o experiență de vizionare plăcută, cu emoție și substanță.

Și închei cu un gând care, cred eu, surprinde foarte bine esența serialului:

Uneori, viața nu îți oferă șansa să devii cine îți dorești. Îți oferă șansa să descoperi cine ai putea fi cu adevărat.

Oprican Marius Edward – criticdefilm.eu

Recenzie realizată pe baza vizionării până la sezonul al patrulea. Evaluarea poate fi actualizată după încheierea serialului.