Despre: Practical Magic 2
Verdict Critic de Film
Merită văzut
Practical Magic 2 / Ce vrăji mai fac fetele 2
Regia: Susanne Bier
Distribuție: Sandra Bullock, Nicole Kidman, Joey King, Maisie Williams, Lee Pace, Dianne Wiest, Stockard Channing
Durată: 130 minute
Gen: Fantastic, dramă, comedie, romantic
Nota mea: 7,5/10
Titlul românesc este, oficial, „Ce vrăji mai fac fetele 2”, dar după două ore și zece minute de film aproape că îți vine să-l redenumești „Ce au mai făcut fetele”. Pentru că, deși vorbim despre o familie de vrăjitoare și despre magie transmisă din generație în generație, vrăjile propriu-zise ocupă surprinzător de puțin spațiu. Filmul a avut premiera în România pe 11 septembrie 2026 și are într-adevăr 130 de minute.
Și totuși, acesta nu este neapărat un film slab. Din contră.
Este un film cu o poveste extrem de interesantă, bine construită și, în mare parte, foarte bine scrisă, care înțelege că universul familiei Owens nu trebuie să existe numai prin vrăji. În centrul lui rămân familia, relațiile dintre generații, iubirea, pierderea și consecințele unor alegeri făcute cu mult timp în urmă.
La aproape trei decenii după primul film, Sally și Gillian Owens sunt din nou în centrul unei povești în care trecutul familiei refuză să rămână îngropat.
Sandra Bullock și Nicole Kidman revin în rolurile celor două surori, iar de această dată povestea se extinde asupra unei noi generații a familiei Owens. Un vechi blestem revine în prim-plan și obligă familia să se confrunte atât cu propriul trecut, cât și cu adevăruri pe care unele dintre personaje au încercat să le țină ascunse.
Filmul se inspiră din universul literar creat de Alice Hoffman, iar Joey King și Maisie Williams joacă fiicele adulte ale lui Sally, alături de revenirea lui Dianne Wiest și Stockard Channing.
Mai mult nu cred că trebuie spus. Filmul funcționează mai bine atunci când descoperi singur direcția în care merge.
Primul lucru pe care trebuie să-l recunosc este că povestea mi-a plăcut foarte mult.
Există suficiente idei aici pentru a justifica revenirea în acest univers. Filmul nu încearcă pur și simplu să repete povestea din 1998, ci introduce o nouă generație și încearcă să transforme blestemul familiei Owens într-o problemă care depășește povestea lui Sally și Gillian.
Iar din acest punct de vedere, funcționează.
Sandra Bullock și Nicole Kidman au în continuare o chimie fantastică. Uneori nici măcar nu ai nevoie de magie pentru ca cele două să vândă ideea că sunt surori care au trecut împreună printr-o viață întreagă. TheWrap remarcă exact această chimie, considerând relația dintre cele două actrițe unul dintre marile atuuri ale continuării.
Și aici apare însă principala mea problemă.
Dacă îmi dai un film numit Practical Magic, despre una dintre cele mai interesante familii de vrăjitoare din cinema, și îmi ceri două ore și zece minute, atunci vreau să simt magia ceva mai mult.
Nu mă refer neapărat la explozii, CGI și spectacole vizuale. Din contră. Magia din asemenea povești funcționează adesea mai bine atunci când este ceva firesc: ritualuri, obiecte, reguli, cărți vechi, plante, incantații și acea senzație că supranaturalul face parte din viața de zi cu zi.
Aici avem asemenea momente, dar sunt prea puține.
Și exact aici comparația mea merge inevitabil către The Craft – Clubul vrăjitoarelor și, mai ales, către Charmed.
Pentru mine, acestea au rămas un fel de reper atunci când vorbim despre povești cu vrăjitoare. Nu pentru că trebuie copiate, ci pentru că acolo magia este parte din identitatea universului. Personajele fac vrăji, experimentează, există reguli și consecințe, iar lumea supranaturală este prezentă permanent.
În Ce vrăji mai fac fetele 2, uneori ai senzația că magia este decorul unei drame de familie, nu unul dintre personajele principale ale filmului.
Și este păcat, pentru că material exista.
A doua problemă este durata.
Filmul are momente în care povestea curge foarte bine, după care apar scene despre care m-am întrebat sincer dacă erau necesare. Sunt secvențe și dialoguri care ar fi putut fi scurtate sau eliminate fără să afecteze povestea.
Variety ridică aceeași problemă: continuarea are 130 de minute, cu aproximativ jumătate de oră mai mult decât primul film, iar criticul Todd Gilchrist consideră că filmul ajunge mult prea greu la unele dintre concluziile sale narative.
Cred că undeva pe la 105–115 minute s-ar fi aflat filmul mult mai bun ascuns în interiorul celui pe care l-am primit.
Și aici apare frustrarea: nu mi s-a părut că nu exista suficient material. Mi s-a părut că timpul putea fi folosit altfel.
Mai puține momente care nu duc nicăieri și ceva mai multă explorare a magiei familiei Owens ar fi schimbat considerabil experiența.
Ceea ce salvează foarte mult filmul sunt personajele.
Sandra Bullock și Nicole Kidman pot purta această lume aproape fără efort, iar revenirea lui Stockard Channing și Dianne Wiest oferă filmului o legătură emoțională reală cu originalul.
Noua generație funcționează și ea suficient de bine pentru ca povestea să nu pară pur și simplu o reuniune construită din nostalgie.
Chiar și criticii mai favorabili filmului observă că adevărata forță a sequelului rămâne această idee a mai multor generații de femei Owens, nu efectele supranaturale. Amelia Emberwing de la TheWrap consideră chiar modul în care sunt tratate Franny și Jet una dintre cele mai reușite componente ale filmului.
Și probabil acesta este și motivul pentru care filmul funcționează mai bine pentru public decât pentru critici.
În momentul în care scriu această recenzie, Rotten Tomatoes indică doar 38% din partea criticilor, dar 92% din partea spectatorilor verificați. Diferența este enormă și spune destul de multe despre tipul acesta de film.
Nu este neapărat filmul pe care criticii îl vor analiza cadru cu cadru și îl vor declara extraordinar.
Este filmul în care publicul vrea să se întoarcă pentru familia Owens.
Ce vrăji mai fac fetele 2 este unul dintre acele filme despre care pot spune simultan că mi-a plăcut și că mi-aș fi dorit mai mult de la el.
Povestea este foarte bună. Ideea centrală funcționează. Personajele funcționează. Sandra Bullock și Nicole Kidman funcționează în continuare excelent împreună.
Dar pentru un film de două ore și zece minute despre vrăjitoare, sunt prea puține momente în care chiar simțim că urmărim un film despre vrăjitoare.
Și când există titluri precum Clubul vrăjitoarelor sau seriale precum Charmed, care au demonstrat cât de fascinant poate deveni un univers atunci când magia are propriile reguli și devine parte organică din viața personajelor, era imposibil să nu am așteptări ceva mai mari.
Aș fi eliminat câteva dintre momentele care par introduse doar pentru a lungi drumul până la destinație și aș fi folosit acel timp pentru magie, istoria familiei Owens și relația noii generații cu puterile sale.
Atunci probabil discutam despre un film de peste 8.
Așa, rămâne o continuare bună, uneori foarte bună, cu o poveste pe care am urmărit-o cu plăcere, dar care nu exploatează complet cel mai interesant lucru pe care îl are la dispoziție:
vrăjile.
Amelia Emberwing – TheWrap apreciază foarte mult reunirea distribuției și chimia dintre Bullock și Kidman. Deși observă probleme de structură și efecte vizuale, consideră că Susanne Bier reușește să recupereze emoția universului original și că filmul oferă suficiente motive pentru întoarcerea la familia Owens.
Alison Foreman – IndieWire vede filmul drept o continuare surprinzător de caldă și emoțională, considerând că Bullock și Kidman rămân punctele sale forte și că sequelul reușește să păstreze spiritul particular al originalului.
Adrian Horton – The Guardian admite că sequelul este ciudat și imperfect, la fel ca primul film, dar apreciază farmecul celor două protagoniste, tema solidarității feminine și confortul oferit de revenirea în lumea familiei Owens.
Mark Kermode – Kermode and Mayo's Take este mult mai rece față de film și îl descrie ca pe o continuare care pare construită în jurul bifării elementelor obligatorii ale originalului, fără să recupereze cu adevărat farmecul lui.
Peter Sobczynski – RogerEbert.com critică dur sequelul pentru faptul că este suprapopulat cu personaje și fire narative și consideră că cele 130 de minute nu sunt folosite suficient pentru a dezvolta elementele noi.
Clarisse Loughrey – The Independent consideră continuarea prea dependentă de nostalgia pentru primul film și critică pierderea atmosferei calde, tomnatice și excentrice care făcea originalul memorabil.
Material Video