Jon Hamm

Acting

Jon Hamm

Născut(ă): 10.03.1971St. Louis, Missouri, USA

Jonathan Daniel “Jon” Hamm s-a născut pe 10 martie 1971 în St. Louis, Missouri, fiind fiul lui Deborah și al lui Dan Hamm. Părinții săi au divorțat când el avea doar doi ani. A locuit cu mama sa până în momentul în care aceasta s-a îmbolnăvit de cancer, când Jon avea 10 ani. Deși a fost operată, și doctorii i-au înlăturat două treimi din colon, aceasta a murit la scurt timp după operație, iar Jon s-a mutat cu tatăl său. Când Jon avea 20 de ani tatăl său s-a îmbolnăvit și a murit. Are două surori, Julie și Jennifer, cea din urmă fiind sora sa vitregă. Hamm a urmat cursurile liceului John Burroughs School din Ladue, Missouri, unde a fost membru al echipei de fotbal american, al celei de baseball și al celei de înot. După ce a absolvit liceul s-a înscris la Universitatea din Texas, pe care a abandonat-o în al doilea an, după moartea tatălui său. Hamm s-a întors acasă și s-a înscris la Universitatea din Missouri, unde a studiat engleza. După absolvire, Jon a lucrat ca profesor la fostul său liceu, drept recunoștință pentru suportul pe care l-a primit din partea școlii în anii adolescenței. Hamm s-a mutat în Los Angeles pentru a urma o carieră în actorie, de care s-a îndrăgostit încă din clasa întâi, când a interpretat personajul Winnie the Pooh într-o piesă de teatru. A lucrat ca ospătar până în anul 2000 când a fost distribuit în serialul “Providence”. În același an și-a făcut debutul și pe mare ecran, în filmul lui Clint Eastwood, “Space Cowboys”. A jucat apoi în mai multe seriale, printre care “The Division”, “CSI: Miami”, “Numb3rs”, “The Unit” și “30 Rock”. În 2007 a primit rolul principal în serialul “Mad Men”, unde l-a interpretat pe directorul creativ al agenției publicitare Sterling Cooper, Don Draper. Pentru acest rol a fost recompensat cu un Glob de Aur și un premiu SAG. Din 1997, este implicat într-o relație cu actrița și scenarista Jennifer Westfeldt.

Filmografie

Filme și seriale

Wishful Thinking

Film

Wishful Thinking

2027 · Self

Prima Facie

Film

Prima Facie

2026 · Executive Producer

American Hostage

Serial

American Hostage

2026 · Fred Heckman

ESPN Jeopardy!

Serial

ESPN Jeopardy!

2026 · Self - Contestant

Gail Daughtry and the Celebrity Sex Pass

Film

Gail Daughtry and the Celebrity Sex Pass

2026 · Jon Hamm

Life, Larry and the Pursuit of Unhappiness: An Almost History of America

Serial

Life, Larry and the Pursuit of Unhappiness: An Almost History of America

2026 · Orville Wright

Extreme Makeover: Homer Edition

Film

Extreme Makeover: Homer Edition

2026 · Jon Hamm (voice)

Hopperi

Film

Hopperi

2026 · Mayor Jerry Generazzo (voice)

The New Yorker at 100

Film

The New Yorker at 100

2025 · Self

Prieteni şi vecini

Serial

Prieteni şi vecini

2025 · Andrew 'Coop' Cooper

Good Hang with Amy Poehler

Serial

Good Hang with Amy Poehler

2025 · Self - Guest

SNL50: The Homecoming Concert

Film

SNL50: The Homecoming Concert

2025 · Self

2024 Back That Year Up with Kevin Hart & Kenan Thompson

Film

2024 Back That Year Up with Kevin Hart & Kenan Thompson

2024 · Self

Omul petrolului

Serial

Omul petrolului

2024 · Monty Miller

Safe Sets: Dying to Work in the Film Industry

Film

Safe Sets: Dying to Work in the Film Industry

2024 · self

Transformers Unu

Film

Transformers Unu

2024 · Sentinel Prime (voice)

Unfrosted: Bătălia pentru Pop-Tart

Film

Unfrosted: Bătălia pentru Pop-Tart

2024 · Ad Man #1

Fete rele

Film

Fete rele

2024 · Coach Carr

Grimsburg

Serial

Grimsburg

2024 · Marvin Flute (voice)

În afara scenariului cu reporterul de la Hollywood

Serial

În afara scenariului cu reporterul de la Hollywood

2023 · Self

Radical Wolfe

Film

Radical Wolfe

2023 · Self - Narrator (voice)

Metalocalypse: Army of the Doomstar

Film

Metalocalypse: Army of the Doomstar

2023 · Emcee / Klokateer (voice)

Corner Office

Film

Corner Office

2023 · Orson

Maggie Moore(s)

Film

Maggie Moore(s)

2023 · Chief Jordan Sanders

Mărturisește, Fletch!

Film

Mărturisește, Fletch!

2022 · Irwin 'Fletch' Fletcher

Cuvântul de trecere

Serial

Cuvântul de trecere

2022 · Self - Celebrity Guest

Top Gun: Maverick

Film

Top Gun: Maverick

2022 · Adm. Beau 'Cyclone' Simpson

Dean Martin: King of Cool

Film

Dean Martin: King of Cool

2021 · Self

Fără mișcări bruște

Film

Fără mișcări bruște

2021 · Det. Joe Finney

Marvel's M.O.D.O.K.

Serial

Marvel's M.O.D.O.K.

2021 · Tony Stark / Iron Man (voice)

INVINCIBILUL

Serial

INVINCIBILUL

2021 · Steve (voice)

The Great North

Serial

The Great North

2021 · Beef's Heart (voice)

Wild Mountain Thyme

Film

Wild Mountain Thyme

2020 · Adam

Sarah Cooper: Everything's Fine

Film

Sarah Cooper: Everything's Fine

2020 · Steve Windell / Kenny L.L

VOMO: Vote or Miss Out

Film

VOMO: Vote or Miss Out

2020 · Self

Film

A Father's Newfound Feminism

2020 · Father (voice)