
Film
Transylvania Tapes
2026 · Mihai Stoica

Acting
Actorul Ion Haiduc (sau Ucu, așa cum îl numesc prietenii), s-a născut pe 3 decembrie 1947 la Oradea și este urmașul unui haiduc adevărat, Novac, pe linia descendentă a mamei. De la tatăl lui, mare iubitor de pictură, muzică și teatru, se pare că a moștenit talentul și înclinația pentru artă. Datorită meseriei părinților, în copilărie s-a mutat des și a călătorit mult. A locuit la Gheorgheni, la Sighetul Marmației, la Salonta și la Timișoara, unde a absolvit liceul pedagogic. A fost căsătorit cu Gina, timp de 21 de ani și au împreună o fiică, Bianca Ioana, de la care a primit două nepoțele superbe. Bianca a cochetat și ea cu actoria și a jucat alături de tatăl său în Richard al III-lea. Este o fire curioasă, iar în adolescență a fost pasionat de științele naturii, yoga, de ezoteric și paranormal. Visa să devină medic, până într-o zi, când a descoperit Școala de Artă de la Timișoara și secția ei de Teatru. A dat examen la IATC și a intrat din prima încercare. Este credincios, iar Dumnezeu i-a dăruit talent, noroc și har. Realizările lui, deși par uneori inexplicabile, provin din credința sa din ajutorul unei puteri superioare, din capacitatea sa de automotivare, care-l inspiră și acționează asupra lui ca un ghid. Ion Haiduc își urmărește cu tenacitate viziunile, are un fel ingenios de a-și pune în aplicare planurile, inteligență creatoare și este total dedicat pasiunilor sale, familia și meseria. Dotat cu o putere de concentrare fantastică, Ion Haiduc trece cu ușurință de la rolurile clasice, de pe scena Teatrului Notarra, la rolurile de pe platoul de filmare, dinamice, moderne, complet diferite. În calitate de professor, a dăruit cu generozitate bucăți de suflet elevilor săi. Înainte de 1989, Ion Haiduc a jucat teatru, a interpretat personaje din filme istorice și din scenarii bazate pe romane și nuvele clasice. După 1990, îl regăsim pe actorul Ion Haiduc în cele mai diverse ipostaze, care atestă alte valențe ale talentului său, un potențial și o energie uimitoare. În ultimii 20 de ani, a jucat în peste 30 de pelicule. Este un actor prolific, a turnat cel putin 2-3 filme pe an și a interpretat, în același timp și roluri pe scena teatrului Notarra.
Filmografie

Film
2026 · Mihai Stoica

Film
2025 · Angelo

Film
2022 · Ticu

Serial
2019 · Petre

Serial
2013 · Ion

Serial
2010 · Octavian Kozak

Film
2010 · Bones

Film
2008 · Bogdan

Film
2004

Film
2003 · Captain of the Guard

Film
2003 · Moustache

Film
2003

Film
2002 · Controler

Film
2000 · Man in Squat

Film
1999 · Cowboy

Film
1998 · Lieutenant Marin

Film
1998 · Truck Driver

Film
1997

Film
1997 · Forensic

Film
1997 · Dabble

Film
1996 · Wizard

Film
1996 · Dabble

Film
1995 · Foreman

Film
1995 · Wizard

Film
1994 · Thug

Film
1994 · Lieutenant Marin

Film
1994 · Angelo

Film
1993 · The Mute

Film
1993 · Lieutenant Marin

Film
1993 · Pasca
Film
1993

Film
1992 · Gabriel Florea
Film
1991 · Pavel

Film
1989
Film
1989

Film
1988