Receptare & Scoruri
Sinopsis
După ce produsele ACME îl dezamăgesc încă o dată în încercarea sa neobosită de a-l prinde pe Road Runner, Wile E. Coyote decide să angajeze un avocat care își face reclamă pe panouri publicitare pentru a da în judecată Corporația ACME.
Recenzie Editorială
Edward
13 septembrie 2026
Verdict Critic de Film
Merită văzut
Sunt filme care încearcă să reinventeze personaje cunoscute și ajung să piardă exact lucrurile pentru care acele personaje au devenit iubite. Coyote vs. Acme nu face greșeala asta. Din primele minute mi-a adus aminte de desenele animate pe care le urmăream când eram mai mic și, poate mai important, mi-a reamintit de întrebarea pe care probabil mulți dintre noi am avut-o la un moment dat: de ce naiba nu funcționează niciodată produsele ACME?
După zeci de ani în care Wile E. Coyote a fost aruncat în aer, zdrobit, electrocutat, catapultat și trimis peste marginea unei stânci de propriile sale invenții, cineva s-a gândit în sfârșit la soluția logică: să dea ACME în judecată.
Și ideea este excelentă.
Filmul lui Dave Green combină live-action-ul cu universul Looney Tunes și transformă o glumă aparent simplă într-un proces împotriva unei corporații uriașe. Povestea este inspirată din textul satiric publicat de Ian Frazier în The New Yorker în 1990 și reușește să păstreze o bună parte din absurdul și regulile imposibile ale desenelor originale.
Iar aici apare probabil cel mai mare compliment pe care pot să-l fac filmului: Wile E. Coyote chiar se simte ca Wile E. Coyote.
Nu pare că cineva a luat personajul și l-a modificat doar pentru a-l face acceptabil într-un film modern. Expresiile lui, planurile imposibile, dezastrele și încăpățânarea aceea aproape supraomenească de a continua sunt exact lucrurile care făceau desenele atât de amuzante.
Și da, este plăcut să vezi că filmul înțelege faptul că Coyote nu este pur și simplu „fraierul care pierde”. Este inventiv, inteligent și incredibil de perseverent. Problema este doar că universul pare permanent hotărât să-l învingă.
Aici apare însă problema mea principală cu filmul.
Dacă tot construiești o poveste despre Wile E. Coyote versus una dintre cele mai mari corporații imaginare din istoria desenelor animate, eu aș fi vrut ca avocatul lui să fie… mai bun.
Kevin Avery, interpretat de Will Forte, este construit intenționat ca un avocat aflat departe de forma lui cea mai bună. Înțeleg perfect motivul scenaristic: filmul vrea doi „loseri” care trebuie să descopere împreună cum să lupte împotriva unui adversar mult mai puternic.
Dar tocmai aici cred că filmul pierde o oportunitate enormă.
Mi-ar fi plăcut un avocat aparent anonim, dar extrem de inteligent, care să înceapă să demonteze ACME bucată cu bucată. Un personaj care să intre într-o sală de judecată în care nimeni nu-i acordă nicio șansă și, încet, să-i pună în dificultate pe avocații unei corporații cu resurse practic nelimitate.
Ar fi ridicat enorm tensiunea procesului.
În schimb, Kevin pare deseori că încearcă pur și simplu să supraviețuiască situației.
Iar dacă intri în film sperând la o combinație serioasă de comedie Looney Tunes și dramă juridică în stil Erin Brockovich, s-ar putea să simți că partea juridică nu este exploatată suficient.
Interesant este că exact această comparație cu filme precum Erin Brockovich, The Verdict sau Dark Waters apare și în unele dintre recenziile criticilor.
Acolo unde procesul putea fi mai puternic, comedia vizuală recuperează mult.
Filmul are suficiente momente în care logica lumii reale dispare și regulile Looney Tunes preiau controlul. Nu contează dacă o situație este fizic imposibilă. Dacă ar fi funcționat într-un desen animat din urmă cu 70 de ani, probabil poate funcționa și aici.
John Cena se potrivește foarte bine în această lume exagerată. Personajul său nu încearcă să fie subtil și nici nu trebuie să fie. Reprezintă exact tipul de avocat corporatist pe care filmul vrea să-l transforme într-o extensie umană a ACME.
În același timp, integrarea personajelor animate cu actorii reali este suficient de bună încât după un timp nici nu te mai gândești prea mult la diferență.
Și mai există ceva important: filmul nu pare rușinat de trecutul său.
Nu încearcă să ne explice de ce Looney Tunes sunt „cool în 2026”. Pur și simplu îi lasă să fie Looney Tunes.
Pe măsură ce filmul înaintează devine din ce în ce mai clar că procesul împotriva ACME este doar structura în jurul căreia este construită adevărata poveste.
În centrul filmului sunt prietenia, perseverența și relația ciudată dintre două personaje care aparent au petrecut o viață întreagă încercând să se distrugă reciproc.
Coyote și Road Runner au nevoie unul de celălalt.
Unul există pentru că îl urmărește pe celălalt, iar celălalt există pentru că are permanent pe cineva în spatele lui.
Și, surprinzător, filmul reușește să scoată ceva emoție reală din această idee fără să distrugă complet gluma care stă la baza personajelor.
Aici filmul câștigă ceva din ceea ce pierde prin procesul juridic.
După ce l-am văzut, controversa din jurul lui devine și mai ciudată.
Nu vorbim despre o capodoperă și nici despre un film care redefinește animația. Dar nici pe departe despre un dezastru care trebuia ascuns într-un seif.
Este un film competent, amuzant și făcut cu destulă afecțiune pentru personajele sale.
Iar faptul că Warner Bros. a fost gata să renunțe la el pentru aproximativ 30 de milioane de dolari în beneficii fiscale, după ce producția ar fi costat aproximativ 70 de milioane, pare și mai ironic în contextul unei povești în care eroul se luptă tocmai cu o corporație care vede totul prin prisma propriilor interese.
Poate că este una dintre rarele situații în care istoria reală a unui film îi completează perfect scenariul.
Coyote vs. Acme este un film bun.
Nu extraordinar, dar suficient de inteligent, amuzant și nostalgic încât să merite văzut, mai ales dacă ai crescut cu Looney Tunes și cu eterna urmărire dintre Wile E. Coyote și Road Runner.
Mi-aș fi dorit însă mult mai mult de la partea juridică. Premisa oferea posibilitatea unei lupte incredibil de distractive între un avocat genial al „omului mic” și armata juridică a unei corporații gigantice. Filmul preferă însă să folosească procesul drept decor pentru o poveste despre prietenie și perseverență.
Nu este neapărat alegerea greșită.
Doar că eu cred că exista aici potențialul pentru ceva și mai bun.
Și totuși, după tot ce s-a întâmplat cu acest film înainte să ajungă pe ecrane, există ceva extrem de potrivit în faptul că Wile E. Coyote a supraviețuit încă unei încercări de a fi aruncat de pe marginea prăpastiei.
De data aceasta, nicovala avea sigla Warner Bros.
Nota mea: 7/10
Recepția critică este, în realitate, mult mai pozitivă decât nota mea de 7. Rotten Tomatoes indică în prezent 96% din 264 de cronici, iar Metacritic are 76/100, cu 86% dintre criticile incluse acolo clasificate pozitiv. Așadar, cele trei opinii „contra” de mai jos sunt mai degrabă critici rezervate sau mixte decât demolări ale filmului.
Brian Tallerico – RogerEbert.com
Îl consideră constant inteligent și amuzant și apreciază faptul că nostalgia nu se transformă pur și simplu în fan service. Observă doar câteva probleme minore de ritm și durată.
Alissa Wilkinson – The New York Times
I-a acordat statutul de Critic's Pick și consideră că filmul reușește foarte bine să reproducă tonul Looney Tunes, fără să se limiteze la repetarea desenelor vechi.
Frank Scheck – The Hollywood Reporter
Este chiar mai entuziast: îl consideră unul dintre cele mai reușite filme care combină live-action și animație și apreciază atât umorul, cât și surprinzătoarea componentă emoțională dintre personaje.
Owen Gleiberman – Variety
Aici sunt destul de aproape de el. Crede că filmul este agreabil și nostalgic, dar că îi lipsește anarhia nebună a desenelor originale. Critică și personajele umane, pe care le consideră prea subțiri, inclusiv avocatul interpretat de Will Forte.
Tim Grierson – Screen International
Consideră că filmul reproduce aspectul și tonul Looney Tunes, dar că glumele sunt prea inegale și că scenariul nu este suficient de puternic pentru a susține premisa pe durata unui lungmetraj.
Witney Seibold – Slashfilm
Probabil cea mai apropiată critică de problema pe care ai remarcat-o și tu: spune, în esență, că filmul este amuzant, dar nu împinge suficient de departe extraordinara idee de parodie a unui thriller juridic. Simte că exista în această premisă un film și mai nebun și mai bun care nu a fost realizat complet.
Material Video
Comunitate
Reacții rapide și recenzii ale comunității. Aceste opinii sunt separate de recenziile editoriale Critic de Film.