Full Post Style

Home
Full Post Style

The Naked Gun (2025) – Cum să distrugi o franciză legendară în 85 de minute

Nota mea: 3/10. Și sunt generos când spun 3.

Dacă vrei să înveți cum se face o crimă cinematografică cu premeditare, nu mai căuta. The Naked Gun (2025) este exemplul suprem. Un film care, în loc să readucă la viață o franciză clasică și iubită, a preferat s-o îngroape de vie, cu râsete false, glume de grădiniță și o lipsă totală de respect față de original.

💣 Un reboot care n-a înțeles nimic

Filmul nu e doar prost. Este dureros de prost. Este genul de producție care ar fi putut fi salvată dacă s-ar fi mulțumit să copieze pur și simplu originalul. Dar nu, cineva a decis că e mai bine să distrugă totul. Au luat un concept genial — detectivul idiot care rezolvă cazul — și l-au transformat într-o parodie de parodie. Toată distribuția e un haos de caricaturi, în care nu mai există niciun echilibru între absurd și comic. Doar zgomot. Doar agitație. Fără sens.

🕵️‍♂️ Liam Neeson – din erou în păcălici

Aici începe tragedia adevărată. Liam Neeson — un actor colosal, un simbol — redus la statutul de bufoniadă involuntară. Nu e vina lui, ci a celor care au scris această mizerie de scenariu. Fiecare replică pare scoasă dintr-un generator de glume expirate. Fiecare scenă e o insultă la adresa carierei lui. A spus Peter Bradshaw (The Guardian):

„Neeson deadpans it impeccably, but perhaps doesn’t quite have Nielsen’s eerie innocence.”
(The Guardian, 30 iulie 2025)

Și are dreptate. Nu poți înlocui magia subtilă a lui Leslie Nielsen cu niște glume despre bebeluși care se bat cu pești. E ca și cum ai înlocui șampania cu detergent și ai spune că tot spumant e.

🎬 Studio-ul: „Avem bani, hai să-i distrugem”

Ceea ce m-a revoltat cel mai tare a fost risipa. Filmul a avut buget, a avut actori, a avut franciză. Și totul s-a dus pe apa Sâmbetei. Pentru că, din păcate, studioul nu a vrut să înțeleagă esența a ceea ce făcea „The Naked Gun” memorabil. Nu e vorba doar de glume. E vorba de timing, de deadpan, de contrastul între prostie și ingeniozitate. Și cum bine spune Michael Phillips (Chicago Tribune):

„This ‘Naked Gun’ has little interest or temperamental skill in the art of the deadpan throwaway…”
(Chicago Tribune, iulie 2025)

Adică exact esența filmului original lipsește cu desăvârșire.

🤡 De la umor subtil la prostie pe față

Când umorul devine atât de insistent și vulgar încât te face să te uiți la ceas din 10 în 10 minute, știi că ai o problemă. Criticii de la AP News au spus-o direct:

„The humor often falls a bit flat or feels out of sync with the original’s sharp wit… ultimately lacks the singular charm and comic genius Nielsen brought to the role.”
(William Bibbiani, AP News)

Sau, cum au formulat-o mai direct norvegienii de la Aftenbladet:

„Smakløs kavalkade de referințe demodate și umor de fund… greu de numit amuzant.”
(Aftenbladet, Norvegia)

Pe scurt: glume expirate, ritm incoerent, atmosferă de prost-gust. O copie ieftină a unui diamant.

😅 Dar… există și laude? Serios?

Ei bine, există și câțiva critici care au văzut ceva pozitiv în acest eșec. Bilge Ebiri de la Vulture a numit filmul:

„Fall-off-your-seat-and-roll-on-the-floor hilarious… unabashedly crude and stupid and brilliant and weird.”
(Vulture, iulie 2025)

Nick Schager de la The Daily Beast a scris că:

„The hysterically dim-witted reboot is exactly what the summer movie season needed.”
(The Daily Beast, iulie 2025)

Serios? Eu zic că vara avea nevoie de aer condiționat, nu de o bombă de prostie în cinematograf. Dar fie, poate pentru unii funcționează umorul de școală generală. Pentru mine? Nici pe aproape.

👋 Singurul lucru bun din toată seara? Domnișoara de la intrare

Și n-am COVID-ul, ca să ziceți că n-am fost în toate mințile. Eram perfect lucid. Și tot ce pot spune e că singura rază de lumină a fost domnișoara de la intrare. Aceeași și la ieșire. Drăguță, zâmbitoare, umană. Un contrast complet cu tot ce-am văzut pe ecran.

❌ Verdict final – bani aruncați, timp pierdut, nervi consumați

Umor: Obositor, forțat, sub nivelul TikTok.
Distribuție: Talent irosit într-un ocean de prostii.
Regie: Fără direcție, fără suflet.
Respect pentru franciză: ZERO.
Publicul: luat de prost.

Dacă ai bani în plus și vrei să te enervezi timp de 85 de minute, mergi la The Naked Gun (2025). Altfel, îți recomand o plimbare în parc, o carte slabă, sau să privești în gol. Toate sunt mai satisfăcătoare decât acest eșec.

🧾 Pe scurt – Pro / Contra

PRO	CONTRA
Pamela Anderson, oarecum simpatică	Umor de grădiniță, repetitiv și forțat
Liam Neeson încearcă, dar nu are cu ce	Scenariu slab, fără logică, fără ritm
Te face să apreciezi originalul și mai mult	O insultă la adresa francizei Naked Gun
–	Risipește un actor legendar într-un rol rușinos

„Greu de măritat” (Bride Hard, 2025)

Regia: Simon West
Scenariul: Shaina Steinberg
Distribuție: Rebel Wilson, Justin Hartley, Stephen Dorff
Gen: Comedie / Acțiune
Durată: 100 minute
Nota mea: ★★★★☆☆☆ (7/10)

Introducere

„Greu de măritat” este un exemplu clar de film care nu are pretenții artistice, dar care își asumă pe deplin intențiile de entertainment: o combinație de acțiune explozivă, umor fizic și o poveste dusă în zona absurdului comic. Este genul de producție care îți cere din start să-ți lași așteptările la ușă și să accepți convenția: Rebel Wilson, în stilul său caracteristic, salvează o nuntă de la dezastru… la propriu.

Premisă

Rebel Wilson o interpretează pe ex-agenta secretă Sam, invitată la o nuntă de lux care se transformă rapid într-o luptă pentru supraviețuire atunci când un grup de teroriști atacă evenimentul. Ce urmează este o combinație între „Die Hard” și o parodie de tip „Spy”, cu glume uneori reușite, alteori forțate, și o serie de cascadorii care se joacă cu limita dintre comic și grotesc.

Puncte tari

✅ Tonul asumat și consecvent – Filmul nu promite mai mult decât poate oferi și reușește să fie coerent în stilul său. E clar că se adresează unui public care vrea divertisment, nu introspecție.
✅ Prezența scenică a lui Rebel Wilson – Deși uneori exagerată, Wilson are timing și control comic, iar experiența ei în genul comediei se vede în mod clar.
✅ Ritmul alert – Nu există timpi morți. Acțiunea este constantă, iar scenariul nu îți permite să te plictisești, chiar dacă uneori se repetă.

Puncte slabe

❌ Distribuție inegală – Aici am o observație personală importantă: în câteva puncte-cheie ale acțiunii, filmul ar fi beneficiat de un alt actor (sau altă abordare regizorală). Rebel Wilson domină aproape fiecare cadru, ceea ce face ca personajele secundare să fie slab conturate sau pur decor.
❌ Previzibilitate – Deși filmul are un ton ușor parodic, structura este extrem de familiară. Nu există niciun twist real sau o abordare originală care să surprindă cu adevărat.
❌ Umorul – hit or miss – Deși filmul are câteva glume eficiente, unele gaguri fizice sunt duse prea departe sau livrate prea forțat. Publicul care nu rezonează cu umorul „slapstick” s-ar putea simți rapid obosit.

Reacții din presă și public

Critici de film locali (ex. Cinemagia) subliniază faptul că filmul este „surprinzător de sincer” în intenția sa de a livra entertainment ușor. De asemenea, este apreciat pentru faptul că nu se ascunde în spatele unei aparente profunzimi și își joacă cărțile onest, cu toate riscurile asumate.

Pe de altă parte, reacțiile din social media sunt împărțite. Unii spectatori se amuză copios, considerând filmul „cea mai badass comedie a verii”, în timp ce alții îl taxează pentru exagerări și lipsa de subtilitate.

Concluzie

„Greu de măritat” este un film care nu reinventează nimic, dar nici nu încearcă. E o producție de consum rapid, perfectă pentru o seară în care vrei doar să râzi și să te lași purtat de ritmul alert și de umorul, uneori reușit, alteori discutabil, al lui Rebel Wilson. Îi ofer nota 7 din 10, recunoscând meritul de a livra ceea ce promite – chiar dacă rămâne departe de un produs cinematografic memorabil.

Dacă ar fi existat mai multă finețe în alegerea distribuției și o doză de autocontrol în ceea ce privește exagerarea, filmul ar fi putut să urce mai sus pe scara calității. Așa cum e, rămâne o comedie de acțiune decentă, pentru publicul cu apetit pentru autoironie și nonsens controlat.

Jurassic World: Rebirth (2025)

MV5BMDE1N2EzMjAtMDY1My00YWE5LWEyYjYtYmE3YjZjNzQwNDhmXkEyXkFqcGc@._V1_.jpg

După aproape un deceniu de așteptare, franciza Jurassic Park revine în 2025 cu Jurassic World: Rebirth, un film ambițios din punct de vedere vizual, dar care lasă loc de (mult mai) bine în ceea ce privește scenariul. Deși fanii genului se pot bucura de un spectacol cinematografic solid, povestea nu reușește să se ridice la nivelul predecesorilor clasici – mai ales a primelor două filme din serie, ba chiar și al celui de-al treilea.

O aventură cu început promițător, dar final previzibil

Filmul debutează cu o atmosferă tensionată, care reușește să creeze așteptări. Primele 30 de minute sunt dinamice, spectaculoase și ne oferă speranța că avem în față o continuare cu adevărat remarcabilă. Din păcate, pe măsură ce povestea avansează, devine tot mai clar că scenariul este mai degrabă superficial. Finalul este interesant într-o anumită măsură, dar în mare parte previzibil și lipsit de impact emoțional.

Vizual impresionant, dar fără consistență în profunzime

Efectele speciale nu sunt exagerate, dar nici slabe – sunt bine dozate și livrate cu profesionalism. Cu un buget care, deși nu este confirmat oficial, pare să fi fost generos, filmul are toate ingredientele vizuale necesare: dinozauri impunători, peisaje spectaculoase și scene de acțiune care își ating scopul. Totuși, e imposibil să nu te gândești că acest potențial putea fi valorificat mult mai bine. Povestea avea mult spațiu pentru dezvoltare: teme nedezvoltate, personaje plate și o miză care nu reușește să implice cu adevărat publicul.

Ce spun criticii internaționali

Criticile externe confirmă impresia generală: un film care arată bine, dar care nu spune mare lucru. Amy Nicholson (LA Times) notează lipsa de substanță:

„There’s zero reverence or grandeur. It’s Jurassic Park by way of a theme park ride.”
„Nu există niciun dram de reverență sau măreție. Este Jurassic Park transformat într-un carusel de parc tematic.”

Pe de altă parte, Rotten Tomatoes oferă și un punct de vedere pozitiv:

„Jurassic World Rebirth returns to its roots by delivering a big summer blockbuster packed with the thrills and chills fans of the franchise have been clamoring for.”
„Jurassic World Rebirth se întoarce la rădăcini, oferind un blockbuster de vară plin de emoție și momente intense pe care fanii le așteptau.”

Totuși, multe dintre recenzii punctează același aspect pe care și eu l-am resimțit ca spectator:

„Even great looking dinosaurs and some fun action sequences cannot save the slop of a story. It was impossible to connect with or care about any of the humans.”
„Chiar și dinozaurii bine realizați și câteva secvențe de acțiune distractive nu pot salva slăbiciunea poveștii. A fost imposibil să te conectezi sau să-ți pese de vreunul dintre oameni.”
(CosmicBook.News)

Verdict: 6 din 10

Jurassic World: Rebirth este un film care se vede, nu se trăiește. Dacă ești fan al universului creat de Michael Crichton și Spielberg, merită să-l vezi în cinema, pentru că spectacolul vizual are sens doar pe marele ecran. Dacă nu ești neapărat atașat de această lume, probabil vei prefera să-l aștepți pe platforme de streaming.

Recunosc că inițial i-aș fi dat un 7 din 10, pentru efortul vizual și pentru începutul promițător. Dar privind în ansamblu, povestea slab dezvoltată și finalul lipsit de surpriză m-au convins că nota corectă este 6 din 10. Și, sincer, cred că sunt chiar generos.

Ce urmează pe staging.criticdefilm.eu/?

Vara 2025 a început cu pași mari în cinematografe, dar nu ne oprim aici. Se anunță o mulțime de titluri promițătoare, iar noi le vom analiza pe toate, aici, pe staging.criticdefilm.eu/ – cu sinceritate, echilibru și pasiune pentru film.

M3GAN 2.0

De fiecare dată când vorbesc despre Megane 2, am tendința să-i spun „Megane 3”. Poate din reflex, poate pentru că simt că ceea ce am văzut nu e doar o continuare, ci deja un pas înainte. Și spun asta cu toată sinceritatea: M3GAN 2.0 e, din punctul meu de vedere, un film excelent. Îl văd cotat la un 9 din 10, și nu pentru că ar fi perfect, ci pentru că reușește ceva ce puține sequel-uri pot: să surprindă fără să se repete.

Finalul? Da, a fost neașteptat. Și, sincer, dacă era după mine, aș fi încheiat filmul într-un alt punct – doar ca să las mai clară ideea unei continuări. Dar și așa cum e, finalul reușește să lase loc de întrebări. Publicul iese din sală cu gândul: “Ce urmează?” – iar asta e aur pentru orice regizor sau studio. Dacă vrem o parte a treia, cheia e simplă: trebuie ca lumea să vadă filmul. Să-l vedem, să-l discutăm, să-l urcăm în box office. Pentru că doar atunci se deschid ușile unei noi aventuri.

Nu e horror. E altceva. Ceva mai bun.

Filmul e clasificat oficial drept horror, dar realitatea e alta. Da, are momente tensionate, da, te poate surprinde din scaun din când în când. Dar M3GAN 2.0 nu e un horror în sensul clasic. Este, mai degrabă, o hibridizare între acțiune, satiră și camp, un tip de divertisment inteligent care împrumută de la mai multe genuri dar refuză să se încadreze complet într-unul singur.

Criticul Benjamin Lee de la The Guardian spune că filmul este „o continuare cu rezultate mixte, cu accente de Mission: Impossible și chiar Terminator”. Iar cei de la Rotten Tomatoes îl numesc „o evoluție cu miză de zece ori mai mare decât originalul – o versiune amplificată și cu mai multă atitudine.”

De ce funcționează

Există o magie stranie în carisma personajului principal – M3GAN. Revenirea ei e însoțită de același mix perfect de sarcasm, umor și cruzime robotică care a cucerit publicul în prima parte. Din nou, e interpretată genial – între digital, animatronic și actorie pură.

Allison Williams revine într-un rol care o leagă afectiv de spectatori, iar scenariul se joacă cu idei despre parenting, autonomie AI și etica responsabilității. Dar o face într-un mod accesibil, ușor de urmărit, cu un umor care te face să zâmbești chiar și când lucrurile scapă de sub control.

Critici și rezerve

Firește, nu toți criticii sunt la fel de încântați. Unii susțin că filmul „abia se mai califică ca horror” și că „povestea devine prea absurd de complicată pentru un sequel care nu trebuia să reinventeze roata.” Dar exact aici stă farmecul: nu e un sequel leneș. E un sequel care își asumă riscul de a merge mai departe, chiar dacă pe alocuri greșește.

Personal, îl văd ca pe un manifest

Pentru mine, M3GAN 2.0 e mai mult decât o poveste despre un robot scăpat de sub control. Este un statement despre ce înseamnă entertainment în 2025. Nu mai avem nevoie doar de frici și de efecte sonore. Vrem personaje iconice, povești care să genereze meme, replici care să rămână în cultura pop. Iar acest film livrează exact asta.

E un film făcut pentru cinema, pentru ecran mare, pentru publicul tânăr, dar și pentru cei care caută în continuare acel sentiment de “wow” în sălile de proiecție. Nu e perfect. Dar e viu. Și e un pas înainte.

Concluzie – susține-l, dacă vrei o continuare

Dacă vrei Megane 3, e momentul să susții Megane 2. Pentru că da, filmul merită. Merită să fie văzut, discutat, distribuit. Este acel gen de sequel care nu doar că extinde universul, dar îl și reformulează. Iar când un film are curajul să se reinventeze fără să-și uite rădăcinile, atunci, în ochii mei, merită mai mult decât aplauze. Merită un loc în topul box office‑ului.

Și poate, cine știe, un capitol final care să ducă totul la un alt nivel.