Predator – Badlands (2025)

WhatsApp-Image-2025-11-05-at-00.06.13_dafaf6e7.jpg

Astăzi am avut ocazia să merg la avanpremiera filmului Predator – Badlands (2025), alături de colegul meu Alin de la Semnal. Sincer, e un film la care probabil nu m-aș fi dus din proprie inițiativă, dar cum a fost o invitație la avanpremieră, cu covor roșu și toată atmosfera de eveniment, am zis: de ce nu?

Recunosc, dacă aș fi citit câteva recenzii înainte, poate că tot ajungeam să-l văd, dar până azi nu văzusem niciun film din serie. Așa că am intrat în sală fără așteptări, ba chiar convins că o să mă plictisesc. Sala plină, locurile cam înghesuite, dar experiența IMAX a fost impecabilă: proiectorul perfect calibrat, imaginea de o claritate excelentă, efectele 3D impresionante – aici chiar nu am ce comenta.

Despre film

În primele minute am avut impresia că filmul o să mă piardă complet. Mi s-a părut lent, confuz, fără repere clare pentru cineva care nu e familiarizat cu seria. În minte aveam deja o notă de 3, deși la capitolul efecte vizuale era un 7 curat. Apoi, surprinzător, după primele 10 minute lucrurile s-au așezat. Povestea a prins contur, ritmul s-a echilibrat și, pe nesimțite, filmul m-a câștigat înapoi.

De obicei, la final am aceeași părere cu care încep, dar aici nu s-a întâmplat asta. Dacă în ultimii ani am avut impresia că multe filme încep promițător și se termină prost, Predator – Badlands face exact invers: pornește șovăielnic și se încheie excelent. Finalul este neașteptat, intens și cu o doză de umor bine dozat – scene comice pregătite cu grijă, care chiar funcționează („cine le-a gătit, nu le-a ars deloc”).

La un moment dat, în sală, cineva a zis în glumă: „Dentiștii din film cred că stau bine de tot la clienți.”
Și, sincer, nu pot să nu fiu de acord — după atâtea guri pline de colți și maxilare sfărâmate, clinica Predator Dental ar merge excelent!

Evaluare personală

  • Efecte vizuale: 7/10 – solide, bine integrate, dar nu revoluționare.
  • Poveste: 6/10 – nu cea mai originală, dar bine dusă la capăt.
  • Per total: 7/10 – un film peste așteptări, mai ales în a doua jumătate.

Ce spun criticii

Nu sunt singurul care a avut impresia asta. Un articol din The Movie Blog nota că filmul „e genul de acțiune SF care lovește mai întâi și explică după, iar asta face parte din farmecul lui”. Ceva ce se potrivește perfect cu experiența mea: am fost pierdut la început, dar filmul m-a prins când a început să-și arate colții.

Pe de altă parte, AP News a remarcat că „Elle Fanning oferă una dintre cele mai neobișnuite interpretări ale anului – un amestec de buddy-movie improbabil și violență crudă”. Adevărul e că filmul are un ton neconvențional, uneori amuzant, alteori dur, dar combinația reușește să mențină interesul până la final.


Critici: ce spun vocile din presă

Pro:

  1. Entertainment Weekly a lăudat filmul pentru „imaginile sale spectaculoase și utilizarea inteligentă a tehnologiei IMAX, care amplifică fiecare detaliu.”
  2. The Movie Blog consideră că „ritmul filmului se îmbunătățește constant, iar finalul reușește să surprindă chiar și fanii veterani ai seriei.”
  3. Mulți critici au apreciat nota de umor și autoironia subtilă care „umanizează un univers altfel brutal.”

Contra:

  1. ScreenRant a observat că „introducerea lentă și lipsa contextului îi pot pierde pe spectatorii noi ai seriei.”
  2. Unii au considerat că „povestea rămâne previzibilă în ciuda efectelor spectaculoase, iar personajele secundare sunt slab conturate.” (Collider Review)
  3. The Guardian a notat că „filmul se joacă periculos între seriozitate și parodie, uneori pierzându-și tonul.”

Concluzie

Predator – Badlands e genul de film care nu te convinge din prima, dar te răsplătește dacă îi acorzi răbdare. Te prinde cu atmosfera, cu efectele și cu finalul neașteptat. Nu e o capodoperă, dar e o experiență cinematografică care merită trăită în sala IMAX.

Mic spoiler: finalul lasă loc clar unei continuări. Și sincer, deși nu credeam că o să spun asta, sunt chiar curios să văd cum mă va surprinde data viitoare.

Dacă ar fi să-l rezum într-o propoziție:

„Un film care a pornit de la o notă de 3 și a ajuns la un 7 meritat.”

Recenzie House of Dynamite (Netflix, 2025): Un film cu potențial uriaș, dar pierdut în propria ambiție ( Spoilers )

A-House-of-Dynamite-Idris-Elba.webp

Introducere

Există filme care te captivează din primele minute, promițând o experiență cinematografică profundă, dar care, pe parcurs, își pierd direcția. House of Dynamite, noul film al lui Kathryn Bigelow, intră exact în această categorie. Cu o distribuție solidă și o temă extrem de actuală – amenințarea unui atac nuclear și haosul decizional care urmează – filmul reușește să prindă privitorul la început, dar nu reușește să mențină tensiunea până la final.


Poveste și construcție narativă

Punctul de plecare este puternic: o singură rachetă, de origine necunoscută, se îndreaptă spre Statele Unite. Panica se instalează la nivel global, iar deciziile luate în câteva ore pot schimba soarta lumii.
Filmul te prinde repede prin ritm, realism și imagine, dar scenariul alege o direcție complicată: povestea este reluată din mai multe perspective, fiecare prezentând aceleași evenimente. Ideea ar fi putut adăuga profunzime, însă rezultatul este opusul – repetiția obosește, iar emoția se estompează.

În final, filmul lasă senzația unei povești neterminate. Se simte că potențialul narativ a fost uriaș, însă nu a fost valorificat până la capăt. Așa cum am scris și în notițele mele de vizionare, House of Dynamite ar fi putut fi un film excelent dacă ar fi ales să construiască mai mult, nu să repete.


Regie și imagine

Kathryn Bigelow rămâne o regizoare cu o semnătură clară: realism, tensiune, detalii precise. Imaginea, semnată de Barry Ackroyd, este impecabilă – rece, documentară, intensă. Muzica lui Volker Bertelmann completează perfect atmosfera, fără să devină invazivă.

Totuși, chiar și cu o regie impecabilă, ritmul filmului se frânge în momentul în care repetițiile încep să domine povestea. De la un thriller cu miză globală, House of Dynamite devine o succesiune de scene tensionate, dar fără un fir narativ coerent.


Interpretări

Idris Elba aduce greutate și autoritate în rolul președintelui Statelor Unite, iar Rebecca Ferguson oferă un echilibru emoțional puternic între vulnerabilitate și control. Jared Harris și Gabriel Basso completează distribuția cu interpretări corecte, însă scenariul nu le oferă suficient spațiu să se dezvolte.

Actorii par prinși într-o poveste care promite mai mult decât oferă, iar asta se simte în ritmul general al filmului.


Opinii ale criticilor internaționali

Pozitive:

  1. “Bigelow crafts tension like no other; even when the story falters, her direction burns with precision.” – Richard Roeper, Chicago Sun-Times
    (Bigelow construiește tensiunea cum puțini regizori reușesc. Chiar și atunci când povestea se clatină, regia ei rămâne impecabilă.)
  2. “A House of Dynamite holds you hostage; it’s cinema that vibrates with moral urgency.” – Peter Bradshaw, The Guardian
    (Filmul te ține captiv. Este un cinema care pulsează de urgență morală.)
  3. “Visually arresting and politically sharp, Bigelow’s film proves she hasn’t lost her edge.” – Owen Gleiberman, Variety
    (Vizual impresionant și tăios din punct de vedere politic, filmul arată că Bigelow nu și-a pierdut curajul artistic.)

Negative:

  1. “It feels like a brilliant first draft of a masterpiece that never got finished.” – IndieWire
    (Pare o schiță genială a unei capodopere care nu a fost niciodată terminată.)
  2. “Too many perspectives, too little substance.” – The Hollywood Reporter
    (Prea multe perspective, prea puțină substanță.)
  3. “By the end, the film collapses under its own ambition.” – Screen Daily
    (Spre final, filmul se prăbușește sub propria ambiție.)

Concluzie

House of Dynamite este un film care promite enorm și oferă doar pe jumătate. Este captivant în prima oră, dar repetițiile și lipsa unei finalizări coerente îl fac să piardă teren. Are momente de forță, o regie solidă și un mesaj interesant despre fragilitatea deciziilor umane, însă nu reușește să se ridice la înălțimea potențialului său.

Nota mea: 5 din 10.
Ar fi meritat 8 dacă povestea ar fi fost construită mai profund și mai consecvent. Chiar și așa, este un film de văzut, mai ales pentru cei interesați de cinemaul politic și de tensiunea morală pe care Bigelow o stăpânește atât de bine.

Recenzie: Cursa (2025)

cursa-734618l-600x0-w-79e8fb28.jpg

Titlu: Cursa

Regie: Anghel Damian şi Millo Simulov
Distribuţie (selectiv): Cristina Ştefania Codreanu (Cleo), Codin Maticiuc (Mario), Denis Hanganu (Andrei), Andi Vâs­luianu (Raul).
Durată: Aproximativ 97 minute.
Data lansării în România: 24 octombrie 2025.
Nota mea: 7/10

Introducere

„Cursa” îşi propune să aducă pe ecran un fenomen relativ rar în cinematografia românească: adrenalina curselor ilegale de maşini, maşini de lux, drifturi, noapte, străzi urbane care devin piste de fenomen. Sinopsisul oficial avertizează: „Cele mai spectaculoase mașini, cele mai complexe cascadorii, cele mai mari mize şi cei mai mulţi cai putere” fac din „Cursa” „cea mai îndrăzneaţă producţie cinematografică din ultimii ani din România”.
Filmul se desfăşoară în Bucureşti , bulevardele capitalei devin piste periculoase, iar nopţile răsună sub pedala de acceleraţie.


Premisă & Conţinut

Povestea urmăreşte personajul principal (Mario) care intră în lumea curselor ilegale de maşini din România, cu tot ce implică: maşini sofisticate, rivalităţi, mize mari, trădări. Pe fundalul urban al Bucureştiului, tensiunea creşte, iar spectacolul vizual este la el acasă.
Şi – aşa cum ai observat cu atenţie – povestea are puternice rezonanţe cu americane precum Need for Speed: şofer talentat, curse ilegale, maşini de vis, pariuri, adrenalină. Practic, dacă ai văzut Need for Speed, multe momente din „Cursa” vor părea familiare.


Ce funcţionează

  • Spectacolul vizual & cascadoriile: Filmul livrează exact ceea ce promite – maşini puternice, tuning, drifturi, decor urban nocturn, o atmosferă de „no limit” pe străzile oraşului. Aceasta este componenta de divertisment care-ţi pivotă plăcerea.
  • Ambiţia producţiei: În contextul cinematografiei româneşti, e lăudabil că se încercă un film de gen, cu buget mai mare, cu maşini, cu efecte – o încercare de „big budget” local.
  • Finalul cu twist-românesc: Aşa cum ai remarcat, filmul evită finalul clasic hollywoodian „şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”. Există trădare, întredeschidere de morală, întoarcere de situaţie – un final cu tuşe mai locale, mai puţin „împăcat”.

Ce nu funcţionează & ce ar fi putut fi mai bun

  • Lipsa de originalitate în parte: E greu să nu simţi că filmul merge pe urmele directe ale Need for Speed: premise, scene-tip, decor. Deşi nu pare o plagiaţie directă, inspiraţia e foarte vizibilă. Pentru cinefilii atenţi, asta poate reduce sis-ul de surpriză.
  • Personajele & profunzimea: În prim-planul maşinilor şi al adrenalinei, unele personaje rămân schematic conturate. Dacă pentru un film de gen ăsta e acceptabil, totuşi din punct de vedere critic spectatorul poate simţi un deficit la nivel de motivare, profil interior, dezvoltare.
  • Scenariul previzibil în majoritate: Deşi ai spune că aproape te aştepti la ce va urma, finalul aduce totuşi o întorsătură dar până la acel moment, multe segmente te duc pe un drum cunoscut. Pentru cine caută „ceva nou”, s-ar putea simţi „am mai văzut asta”.
  • Comparabilitate cu marile producţii: Deşi e minunat să vedem producţii locale ambiţioase, diferenţa de resurse / maturitate faţă de blockbusterele internaţionale se vede – şi publicul o va remarca.

Aprecierea personală

Pe baza ceea ce ai observat, şi pe baza informaţiilor disponibile, i-aş acorda nota 7/10. Motivare:

  • 7 pentru că filmează bine elementul de divertisment: adrenalina, maşinile, spectacolul.
  • Şi tot 7 pentru că nu ajunge la nivelul de „revoluţie” în genul lor sau de producţie memorabilă care să rămână ca punct de referinţă major.
  • Dacă ar fi avut un scenariu mai surprinzător, personaje mai bine conturate, un nivel mai ridicat de originalitate, nota ar fi putut să urce spre 8-8.5.
  • Finalul mai „românesc” este cu siguranţă un plus, pentru că oferă o diferenţă faţă de banalul „copy-paste” hollywoodian.

Dacă aş formula un verdict succint: „Cursa” este o producţie românească distractivă, ambitioasă pentru piaţa locală, ideală pentru fanii genului „curse / maşini / adrenalină”. Nu te aştepta la o operă memorabilă sau profundă – dar dacă vrei un film de divertisment în stil „fast & furious”, cu accente locale, îl recomand.


Recomandare finală

Dacă eşti fan al genului: mergi la cinema. Merită experienţa vizuală, maşinile, adrenalina.
Dacă însă cauţi ceva foarte inovator sau foarte profund: mergi cu aşteptări moderate.
De asemenea: pentru cinematografia românească, filmul e un pas pozitiv – e important că se încearcă acest tip de producţie.


Încheiere

„Cursa” nu reinventează roata, dar o apucă, o accelerează pe străzile Bucureştiului, şi ne aminteşte că şi în România se poate face un film de acţiune auto cu ambiţie. Pentru ce îşi propune – să aducă adrenalină, maşini, decor urban – se descurcă bine. Nota de 7/10 e una realistă: îl recomand, dar nu îl trec la capitolul „must-see absolut” dincolo de genul său.
Sper să ajungă să fie apreciat de publicul larg şi să deschidă calea pentru şi alte proiecte similare în cinema-ul românesc.

Review: Benji

MV5BMTc5MzIyMDk5Ml5BMl5BanBnXkFtZTgwMzA5MTA4NDM@._V1_FMjpg_UX1000_-1.jpg

Benji este un film care reușește să redea esența pură a curajului și loialității prin ochii unui câine aparent obișnuit. Povestea, simplă dar plină de emoție, urmărește un patruped care devine erou atunci când doi copii sunt în pericol. Deși filmul nu aduce o poveste revoluționară, modul în care reușește să transmită sentimentele de speranță și prietenie îl face memorabil.

Regia lui Joe Camp (în versiunea clasică din 1974) sau a fiului său Brandon Camp (în remake-ul Netflix din 2018) păstrează același nucleu emoțional. Ritmul este calm, uneori lent, dar mereu sincer. Ceea ce impresionează cu adevărat este expresivitatea lui Benji, un personaj construit exclusiv prin gesturi și reacții – fără cuvinte, dar plin de umanitate.


🎭 Emoție, simplitate și un strop de îndoială

„A fost un moment în film în care mă gândeam că am ales greșit filmul, că ar fi fost mai bine să mă uit la altceva, dar în final lucrurile au fost exact cum credeam că o să fie — totuși, a fost un moment în film în care aș fi vrut să fac altceva.”

Această reflecție surprinde foarte bine esența experienței oferite de Benji. Există o porțiune în care ritmul scade, iar povestea pare prea liniară. Cu toate acestea, filmul reușește să se redreseze printr-un final plin de emoție și un mesaj curat despre devotament și bunătate.


⭐ Concluzie

Benji nu este un film spectaculos, dar este unul sincer. Este genul de poveste care îți amintește că eroismul nu are nevoie de cuvinte mari sau de efecte speciale – uneori, un simplu gest de loialitate spune totul.

Nota finală: 7.5 / 10
Un film cald și onest, potrivit pentru cei care caută emoție autentică și o lecție despre prietenie, chiar dacă are momente în care pare că își pierde puțin ritmul.

scroll to top