Introducere
Există filme care te captivează din primele minute, promițând o experiență cinematografică profundă, dar care, pe parcurs, își pierd direcția. House of Dynamite, noul film al lui Kathryn Bigelow, intră exact în această categorie. Cu o distribuție solidă și o temă extrem de actuală – amenințarea unui atac nuclear și haosul decizional care urmează – filmul reușește să prindă privitorul la început, dar nu reușește să mențină tensiunea până la final.
Poveste și construcție narativă
Punctul de plecare este puternic: o singură rachetă, de origine necunoscută, se îndreaptă spre Statele Unite. Panica se instalează la nivel global, iar deciziile luate în câteva ore pot schimba soarta lumii.
Filmul te prinde repede prin ritm, realism și imagine, dar scenariul alege o direcție complicată: povestea este reluată din mai multe perspective, fiecare prezentând aceleași evenimente. Ideea ar fi putut adăuga profunzime, însă rezultatul este opusul – repetiția obosește, iar emoția se estompează.
În final, filmul lasă senzația unei povești neterminate. Se simte că potențialul narativ a fost uriaș, însă nu a fost valorificat până la capăt. Așa cum am scris și în notițele mele de vizionare, House of Dynamite ar fi putut fi un film excelent dacă ar fi ales să construiască mai mult, nu să repete.
Regie și imagine
Kathryn Bigelow rămâne o regizoare cu o semnătură clară: realism, tensiune, detalii precise. Imaginea, semnată de Barry Ackroyd, este impecabilă – rece, documentară, intensă. Muzica lui Volker Bertelmann completează perfect atmosfera, fără să devină invazivă.
Totuși, chiar și cu o regie impecabilă, ritmul filmului se frânge în momentul în care repetițiile încep să domine povestea. De la un thriller cu miză globală, House of Dynamite devine o succesiune de scene tensionate, dar fără un fir narativ coerent.
Interpretări
Idris Elba aduce greutate și autoritate în rolul președintelui Statelor Unite, iar Rebecca Ferguson oferă un echilibru emoțional puternic între vulnerabilitate și control. Jared Harris și Gabriel Basso completează distribuția cu interpretări corecte, însă scenariul nu le oferă suficient spațiu să se dezvolte.
Actorii par prinși într-o poveste care promite mai mult decât oferă, iar asta se simte în ritmul general al filmului.
Opinii ale criticilor internaționali
Pozitive:
- “Bigelow crafts tension like no other; even when the story falters, her direction burns with precision.” – Richard Roeper, Chicago Sun-Times
(Bigelow construiește tensiunea cum puțini regizori reușesc. Chiar și atunci când povestea se clatină, regia ei rămâne impecabilă.) - “A House of Dynamite holds you hostage; it’s cinema that vibrates with moral urgency.” – Peter Bradshaw, The Guardian
(Filmul te ține captiv. Este un cinema care pulsează de urgență morală.) - “Visually arresting and politically sharp, Bigelow’s film proves she hasn’t lost her edge.” – Owen Gleiberman, Variety
(Vizual impresionant și tăios din punct de vedere politic, filmul arată că Bigelow nu și-a pierdut curajul artistic.)
Negative:
- “It feels like a brilliant first draft of a masterpiece that never got finished.” – IndieWire
(Pare o schiță genială a unei capodopere care nu a fost niciodată terminată.) - “Too many perspectives, too little substance.” – The Hollywood Reporter
(Prea multe perspective, prea puțină substanță.) - “By the end, the film collapses under its own ambition.” – Screen Daily
(Spre final, filmul se prăbușește sub propria ambiție.)
Concluzie
House of Dynamite este un film care promite enorm și oferă doar pe jumătate. Este captivant în prima oră, dar repetițiile și lipsa unei finalizări coerente îl fac să piardă teren. Are momente de forță, o regie solidă și un mesaj interesant despre fragilitatea deciziilor umane, însă nu reușește să se ridice la înălțimea potențialului său.
Nota mea: 5 din 10.
Ar fi meritat 8 dacă povestea ar fi fost construită mai profund și mai consecvent. Chiar și așa, este un film de văzut, mai ales pentru cei interesați de cinemaul politic și de tensiunea morală pe care Bigelow o stăpânește atât de bine.
