Written by 3:24 pm Actiune, Feature, Feature2, Tv Shows

Zero Day (2025, Netflix) – Review

Analiza generală a serialului

Premisă și narațiune: Zero Day este un thriller politic în format mini-serie (6 episoade) care pornește de la un scenariu alarmant de plauzibil. Statele Unite suferă un atac cibernetic devastator care, într-un singur minut, provoacă mii de victime și paralizează infrastructura țării.

Autorii atacului rămân necunoscuți, însă profită de vulnerabilitățile sistemelor naționale și amenință că vor lovi din nou dacă nu sunt opriți. În acest haos, fostul președinte american George Mullen (Robert De Niro) este chemat de actualul președinte (Angela Bassett) să conducă “Comisia Zero Day”, cu misiunea de a investiga atacul și a descâlci rețeaua complexă de război digital și dezinformare din jurul său . Serialul abordează teme actuale, de la vulnerabilități cibernetice la pericolul dezinformării în masă – vedem o națiune tensionată, un mogul al rețelelor sociale care intră în jocul politicii și podcast-uri ce modelează opinia publică, în timp ce din umbră cei bogați și puternici trag sforile . Această ancorare în realitate face ca povestea să fie neliniștitoare, reflectând frici contemporane legate de destabilizare și manipulare informatică.

Ritm și execuție: Zero Day este regizat de Lesli Linka Glatter (cunoscută pentru Homeland și Mad Men), iar pedigree-ul său se simte în îmbinarea tensiunii dramatice politice cu elementele de thriller conspirativ . Intriga se construiește gradual – mizele cresc cu fiecare episod, apar întorsături de situație și dezvăluiri surpriză – însă ritmul suferă de unele dezechilibre. Urgența și gravitatea atacului inițial nu sunt pe deplin resimțite în primele episoade, povestea avansând destul de lent până în jurul episodului trei .

Abia de la jumătate serialul își găsește cadența, când investigația începe să dea roade și tensiunea escaladează vizibil. Unele voci au sugerat chiar că Zero Day ar fi putut funcționa mai bine condensat într-un film de două ore, dat fiind ritmul lent al primei jumătăți .

Cu toate acestea, pe măsură ce complotul înaintează, devine clar că serialul cere atenție totală din partea privitorului – numeroase detalii și indicii subtile leagă straturile de politică și conspirație, făcând din Zero Day un puzzle narativ ce nu poate fi urmărit pasiv .

Tonul general este sobru și serios, serialul străduindu-se să-și mențină verosimilitatea; totuși, există momente în care alunecă în senzațional sau exagerare, diminuând ușor credibilitatea premiselor (de exemplu, anumite coincidențe sau decizii par forțate pentru efect dramatic) .

Per ansamblu, execuția tehnică este de înalt nivel – producția are valori cinematografice, iar tensiunea este potențată de o coloană sonoră și un montaj eficient – însă succesul poveștii depinde în mare parte de cât de mult este dispus privitorul să accepte unele licențe dramatice în numele divertismentului.

Performanța actorului principal, Robert De Niro

Prezența legendarului Robert De Niro în rolul principal conferă serialului o greutate specială. La 80 de ani, De Niro se află la primul său rol major într-un serial de televiziune și reușește să poarte pe umeri povara acestei producții ambițioase .

El îl interpretează pe George Mullen, un fost președinte marcat de trecut, care este scos din viața liniștită de pensionar pentru a face față unei noi crize naționale. De Niro oferă o interpretare nuanțată și plină de autoritate – își joacă personajul cu o gravitas și intensitate care amintesc de rolurile sale iconice din cinema, dar adaptate contextului politic actual. Criticii au remarcat că actorul este într-o formă excelentă și abordând rolul cu seriozitate și dedicare, evitând tendința de a-l trata ca pe ceva mai “minor” decât filmul .

The Guardian subliniază că De Niro este “angajat total” în portretizarea lui Mullen, jucând “în registru serios” un lider respectat care încearcă să calmeze o națiune panicată după atac .

Această implicare sinceră din partea actorului principal dă credibilitate serialului și ne face să investim emoțional în poveste, chiar și atunci când scenariul devine uneori neverosimil. De altfel, Zero Day se sprijină în mare măsură pe prezența sa: consensul general este că distribuția de staruri condusă de De Niro oferă substanță și prestigiu producției .

Cu toate acestea, rolul lui Mullen, așa cum este scris, îi oferă lui De Niro momente strălucite dar și porțiuni în care pare subutilizat. Pe parcursul celor șase episoade, fostul președinte are câteva discursuri puternice și confruntări tensionate în care De Niro strălucește – de pildă, scenele în care Mullen trebuie să adreseze publicului temător sau să țină piept politicienilor ostili transmit emoție autentică. Însă între aceste vârfuri, personajul petrece mult timp reflectând în tăcere, iar scenariul îl lasă uneori fără suficiente acțiuni concrete. O recenzie nota că serialul “atârnă de prestanța lui De Niro, dar nu îi dă prea mult de făcut – pentru fiecare discurs înflăcărat rostit de Mullen, există lungi perioade în care personajul privește în gol, lăsându-ne să ghicim ce gândește” (Zero Day Reviews – Metacritic). Astfel, deși actorul principal își joacă impecabil rolul, impactul său este diminuat pe alocuri de limitările materialului. Chiar și așa, majoritatea criticilor sunt de acord că Robert De Niro ridică substanțial nivelul serialului: carisma, experiența și gravitatea lui fac credibilă premisa că acest fost președinte poate uni o țară în derivă. În absența unei astfel de performanțe, Zero Day ar fi riscat să piardă interesul publicului mult mai devreme.

Opiniile criticilor celebri

Zero Day a primit un răspuns mixt din partea criticilor, cu laude îndreptate în special spre prestația lui De Niro și tensiunea tematică, dar și cu numeroase obiecții legate de scenariu și mesaj. Pe agregatorul Rotten Tomatoes serialul are un scor de aproximativ 53%, indicând recenzii împărțite, și un consens critic care notează că distribuția oferă gravitas producției, însă complotul “este puțin cam exagerat (goofy) pentru a fi luat la fel de în serios pe cât se dorește” .

De asemenea, pe Metacritic Zero Day a obținut o medie de 52/100, însemnând opinie mixtă bazată pe 36 de recenzii ale criticilor (Zero Day Reviews – Metacritic). Aceste cifre reflectă experiența generală a presei: un show cu potențial și momente reușite, dar care nu a convins pe deplin așteptările ridicate.

Numeroase publicații de renume au oferit recenzii detaliate. Variety a fost destul de dur, criticând dialogurile rigide și incoerența comentariului politic al serialului. Criticul lor a comparat Zero Day cu un alt thriller recent, The Night Agent, subliniind că ambele împărtășesc dialog “de lemn” și o abordare politică neclară, descriind Zero Day drept “un rateu lipsit de sens (nonsensical clunker)**”, care în mod paradoxal “la doar șase episoade reușește să pară și trenant, și grăbit deopotrivă” .

Se remarcă aici o frustrare legată de scenariu: în încercarea de a prezenta o poveste complexă în puține episoade, serialul nu excelează nici ca ritm alert, nici ca dezvoltare aprofundată – o critică reluată și de alții. The A.V. Club, de pildă, a concluzionat că, în ciuda mizelor ridicate și a numeroaselor twist-uri, Zero Dayse simte mai degrabă ca un chin (slog) decât ca un thriller captivant” care să reflecte într-adevăr vremurile nebune în care trăim (Zero Day Reviews – Metacritic). Cu alte cuvinte, potențialul său exploziv este irosit de o execuție ce lasă impresia de greoi și confuz.

Alți critici au evidențiat că serialul încearcă să atingă teme mari fără să le facă pe deplin justiție. IndieWire a apreciat pe de o parte valoarea echipei de creație (nume cu greutate din spatele camerei) și faptul că, la nivel de gen, show-ul este antrenant – misterul și conspirația mențin interesul – însă a remarcat că Zero Day ridică multe întrebări fără a oferi răspunsuri satisfăcătoare. Ei au concluzionat că serialul este “captivant ca exercițiu de gen… chiar dacă frustrant ca și comentariu politic”, subliniind că bogăția talentului din distribuție și din spatele producției merita un scenariu mai coerent și cu idei mai clare . O problemă des menționată este tocmai această ambiguitate intenționată: Zero Day face aluzii la probleme reale (divizare politică, influența rețelelor sociale, amenințări interne), dar evită să adopte un punct de vedere ferm. Slate a formulat foarte tăios acest aspect, descriind serialul ca “un amalgam confuz, cu gândire de comentator TV, conceput să exploateze anxietățile naționale evitând în același timp orice urmă de opinie proprie”. Practic, show-ul se joacă cu referințe recognoscibile (inspirate de figuri sau situații reale) fără a oferi context sau concluzii, ceea ce face ca mesajul său politic să pară diluat și lipsit de direcție . Această critică sugerează că, deși Zero Day atinge subiecte precum divizarea Americii sau amenințarea internă, nu are ceva nou sau profund de spus despre ele, folosindu-le mai mult ca decor de thriller decât ca temă de dezbatere.

Nu toată lumea, însă, a fost la fel de critică. O parte dintre recenzori au găsit serialul palpitant și chiar distractiv, dacă este privit ca entertainment în genul său. The Guardian, de exemplu, a avut o abordare mai indulgentă, numind Zero Day “o mostră de divertisment (hokum) de cea mai bună calitate”, lăudându-l îndeosebi pe De Niro pentru prezența sa impunătoare în primul său rol de televiziune . Publicația britanică a considerat serialul drept astonishing amount of fun, adică extrem de distractiv, atâta timp cât accepți convențiile sale de thriller conspiraționist. În viziunea acestora, faptul că Zero Day se inspiră din fricile actuale îi conferă un avantaj – simți că “așa ceva s-ar putea întâmpla cu adevărat” – iar intriga, deși melodramatică pe alocuri, te ține curios să vezi cine este în spatele atacului și cum va fi dezamorsată criza. Chiar și așa, și recenziile pozitive au nuanțat că seriei îi lipsesc finețea și profunzimea unor titluri de referință din gen. Un consens al multor critici este că Zero Day „ține capul deasupra apei” datorită distribuției de top, însă scenariul și execuția nu se ridică la nivelul așteptat ( 25 Most Popular TV Shows Right Now: What to Watch on Streaming | Rotten Tomatoes). Cu alte cuvinte, deși nu este un eșec total – există suficient suspans și actori talentați pentru a captiva – serialul nu atinge statutul de „must-see” și rămâne sub ștacheta impusă de unele producții similare anterioare.

Comparație cu alte seriale similare

Prin tema sa centrală – un atac devastator asupra Americii și încercarea de a gestiona consecințele – Zero Day se înscrie în rândul thrillerelor politice despre crize naționale, alături de titluri precum Designated Survivor și Jericho. Fiecare dintre aceste seriale abordează însă premisa într-un mod diferit, având perspective distincte asupra dezastrului și recuperării de după șoc.

Designated Survivor (ABC/Netflix, 2016–2019) și Zero Day împărtășesc punctul de plecare al unui guvern american zguduit de un atac brusc și catastrofal. În Designated Survivor, un atentat cu bombă în timpul discursului despre Starea Națiunii elimină președintele și aproape toată conducerea țării, propulsând peste noapte un membru obscur al Cabinetului (personajul lui Kiefer Sutherland) în funcția de președinte al SUA (Designated Survivor (TV Series 2016–2019) – IMDb). Atât Designated Survivor cât și Zero Day explorează conspirații la nivel înalt și dileme despre cum să conduci o națiune aflată în haos, însă abordarea lor diferă prin prisma protagonistului. În Designated Survivor, eroul este un outsider politic neexperimentat, un om obișnuit ajuns în cea mai înaltă funcție, care trebuie să câștige rapid încrederea publicului și să descopere autorii complotului. Prin contrast, în Zero Day, protagonistul George Mullen este un insider veteran – un fost președinte cu reputație impecabilă – chemat înapoi tocmai pentru că publicul are încredere în el într-un moment de criză .

Această inversare schimbă dinamica: dacă Designated Survivor miza pe transformarea unui novice într-un lider și pe idealismul de a reconstrui guvernul de la zero, Zero Day mizează pe experiența și autoritatea unui lider consacrat care să readucă stabilitatea. Ca ton, Designated Survivor oscila între drama personală (impactul asupra familiei și moralității protagonistului) și intrigă procedurală (investigații FBI, jocuri de culise politice), având un tempo alert specific rețelelor de televiziune care impuneau cliffhanger aproape la fiecare episod. Zero Day, fiind o mini-serie streaming, își permite un ritm mai lent și o construcție mai cinematică a suspansului, concentrându-se intens pe un fir narativ principal în doar câteva episoade.

În privința construcției personajelor, Designated Survivor a avut timp să dezvolte o paletă largă de personaje secundare (consilieri, agenți, membri ai familiei prezidențiale) de-a lungul a trei sezoane, pe când Zero Day se concentrează pe un nucleu restrâns – Mullen, familia și colaboratorii săi apropiați – oferindu-ne doar schițe ale unora dintre ei. De pildă, personajele fiicei lui Mullen (Lizzy Caplan), consilierei sale (Connie Britton) sau agentului interpretat de Jesse Plemons sunt prezente și relevante în acțiune, însă nu primesc arcuri narative la fel de ample precum echivalenții lor din Designated Survivor. În esență, Zero Day este mai compact și focalizat, pentru bine și pentru rău: nu se diluează în subploturi multiple (cum se întâmplă uneori în Designated Survivor), dar nici nu apucă să exploreze în profunzime implicațiile politice sau emoționale ale crizei la fel ca un serial cu durată mai lungă.

Jericho (CBS, 2006–2008) abordează o premisă de dezastru național dintr-o perspectivă diferită de ambele seriale menționate mai sus, ceea ce îl face un punct interesant de comparație pentru Zero Day. În Jericho, după ce mai multe orașe americane sunt distruse de atacuri nucleare misterioase, povestea se concentrează pe locuitorii unui mic oraș din Kansas, care se trezesc izolați de restul lumii și încearcă să supraviețuiască pe cont propriu, în timp ce caută răspunsuri despre ce s-a întâmplat cu țara lor (Jericho (TV Series 2006–2008) – User reviews – IMDb). Așadar, dacă Zero Day și Designated Survivor se desfășoară preponderent în sferele puterii de la Washington (Biroul Oval, comisii guvernamentale, agenții de securitate), Jericho mută atenția la nivelul de bază al societății – comunitatea locală – explorând impactul uman și social al unui dezastru asupra oamenilor obișnuiți. În Jericho, accentul este pus pe dinamica de grup, pe tensiunile și solidaritatea dintre vecini, pe dilemele morale într-o situație post-apocaliptică (raționalizarea hranei, menținerea ordinii, cum să faci față fricii de necunoscut). Zero Day nu intră în aceste detalii de supraviețuire cotidiană, deoarece acțiunea sa are loc la vârf și într-un stadiu incipient al crizei (încă există un guvern funcțional, curent electric revine după atac etc.).

Totuși, ambele seriale au în comun tema încrederii zdruncinate: în Jericho, personajele se întreabă dacă atacatorii sunt străini sau chiar compatrioți și nu știu în cine să aibă încredere, iar în Zero Day publicul și oficialii sunt bombardați de dezinformare și manipulați de forțe interne obscure, creând o atmosferă de paranoia similară .

Din perspectiva construcției poveștii, Jericho și Zero Day includ ambele un mister central cu tentă de conspirație (în Jericho, cine a detonat bombele și de ce; în Zero Day, cine a orchestrat atacul cibernetic și cum e posibil din interiorul sistemului). Diferența este că rezolvarea misterului în Jericho se lasă mult așteptată (serialul a fost anulat înainte de a-și dezvălui complet secretele, continuarea venind ulterior în benzi desenate), pe când Zero Day, fiind conceput ca mini-serie, oferă o concluzie (parțial deschisă) în episodul final.

Ca execuție generală, Jericho avea un aer de dramă post-apocaliptică accentuată de bugetul de televiziune network din anii 2000 – scenele de acțiune și efectele erau moderate, accentul căzând pe tensiunea interpersonală – în timp ce Zero Day, beneficiind de buget Netflix și tehnologie modernă, livrează secvențe de criză cibernetică și reacții guvernamentale cu un polish vizual și ritm cinematic. Cu toate acestea, unii ar putea spune că Jericho, chiar și fără vedete de talia lui De Niro sau efecte de ultimă generație, reușea uneori să fie mai emoționant și sincer în redarea dezastrului (tocmai prin prisma simplității sale concentrate pe oameni simpli). Zero Day compensează prin relevanța actuală – vorbește despre temeri moderne precum colapsul digital și știrile false – acolo unde Jericho era un produs al temerilor post-9/11 și al paranoiei nucleare de acum două decenii. În concluzie, Zero Day se aseamănă cu aceste seriale prin premisa thriller de criză națională, însă se diferențiază prin perspectiva adoptată: are ADN-ul politic al Designated Survivor (și al unor serii ca 24 sau Homeland) și în același timp se joacă cu paranoia internă ce a alimentat Jericho, dar filtrată prin sensibilitățile anului 2025 (amenințări cibernetice, război informațional, lideri influenți contestând realitatea). Privitorii care au apreciat intrigile conspirative și tensiunea din celelalte două titluri vor regăsi elemente familiare și în Zero Day, deși tonul și focalizarea diferă suficient cât serialul cu De Niro să ofere o experiență distinctă.

Evaluare finală

În ansamblu, Zero Day este un thriller politic contemporan care își propune foarte mult și reușește doar parțial. Seria beneficiază de atuurile unei distribuții de elită și ale unor teme extrem de actuale, dar este trasă în jos de probleme de scenariu și coerență. Iată punctele forte și slabe ale serialului, precum și o concluzie despre meritul vizionării:

Puncte forte:

  • Prestații actoricești de calibru – Robert De Niro domină ecranul prin carisma și gravitas-ul său, oferind un nucleu emoțional solid poveștii .
  • Alături de el, actori precum Jesse Plemons, Lizzy Caplan, Connie Britton sau Angela Bassett întregesc o distribuție puternică, care menține interesul chiar și în momentele mai lente ale narațiunii .
  • Tematică relevantă și premisă tensionată – Ideea unui atac cibernetic catastrofal asupra Americii și a unui război informațional ce dezbină populația este extrem de pertinentă în contextul actual. Serialul explorează fricile moderne legate de vulnerabilitatea infrastructurii digitale și de puterea dezinformării, aducând un strat de reflecție asupra stării societății (“o Americă bolnavă, atacată din toate părțile, chiar și din interior” ).
  • Această ancorare în realitate face ca tensiunea să pară autentică și creează câteva momente cu adevărat neliniștitoare.
  • Atmosferă de suspans și producție bine realizatăZero Day reușește să construiască suspansul treptat, mai ales în a doua jumătate a seriei. Odată ce investigația prinde viteză, episoadele oferă răsturnări de situație și confruntări dramatice care captează atenția. Regia experimentată și producția de nivel cinematic (imaginea, sunetul, montajul) contribuie la o ambiantă tensionată similară cu filmele de spionaj, lucru care îi va satisface pe fanii genului. Serialul nu se abate de la tonul grav și tratează conflictul ca pe o criză majoră, invitând privitorul să ia în serios pericolul (în ciuda unor elemente exagerate din intrigă).
  • Durată concisă, fără umplutură excesivă – Având doar 6 episoade, Zero Day este relativ scurt comparativ cu alte seriale similare, ceea ce înseamnă că povestea nu se ramifică în subploturi irelevante. Pentru cei care preferă un thriller compact, fără sezoane întregi de investiție, această mini-serie oferă o experiență concentrată, care poate fi parcursă rapid. Mizele rămân clare și focalizate pe misterul principal, făcând ca structura generală să fie ușor de urmărit odată ce ritmul se pune în mișcare.

Puncte slabe:

  • Scenariu inconsistent și mesaj incoerent – Cea mai mare problemă semnalată de critici este lipsa de coeziune a scriiturii. Serialul atinge subiecte politice fierbinți, dar evită să ia o poziție clară ori să ofere concluzii satisfăcătoare.
  • Rezultatul este un fir narativ care poate părea confuz sau nesatisfăcător: se ridică numeroase întrebări despre corupție, putere și adevăr, fără ca răspunsurile să fie pe măsură. De asemenea, dialogurile nu strălucesc întotdeauna – pe alocuri sunt rigide și prea explicative, personajele exprimându-se nenatural (un aspect comparat de Variety cu stilul generic din The Night Agent și criticat ca “wooden dialogue”). Ambiția seriei de a fi “despre ceva” important se lovește de execuția care rămâne la suprafață, lăsând o impresie de oportunitate irosită în privința comentariului social.
  • Ritm lent și ton oscilantZero Day are dificultăți în a-și doza tensiunea, debutând cu un tempo surprinzător de lent pentru premisa sa explozivă. Primele episoade pot părea pline de tatonări și expunere în loc de acțiune, ceea ce ar putea descuraja unii spectatori nerăbdători .
  • Abia spre episodul 3 intensitatea crește vizibil, însă până atunci urgența situației nu este pe deplin resimțită. Pe de altă parte, în ultimele episoade, odată ce intrigile converg, se petrec evenimente într-un ritm accelerat, aproape grăbit, ceea ce face ca deznodământul să pară ușor precipitat. Această combinație face ca seria să pară în mod paradoxal și prea lentă, și prea îngrămădită pe alocuri .
  • În plus, tonal, serialul oscilează între realism sobru și thriller exagerat – majoritatea timpului se ia foarte în serios, dar apar situații sau coincidențe forțate care pot părea goofy (caraghioase) raportat la gravitatea temei . Acest amestec poate deranja pe cei care preferă fie un realism politic rigoros (a la Homeland), fie un melodram dramatic asumat; Zero Day încearcă să le împace pe ambele și nu reușește pe deplin.
  • Personaje secundare subdezvoltate – Deși populate de actori excelenți, multe personaje din jurul lui Mullen nu au parte de o dezvoltare consistentă. Motivațiile și trecutul multora rămân schițate doar în linii mari, ceea ce limitează impactul unor revelații sau trădări din intrigă. Spre exemplu, relațiile din familia lui Mullen (soția, fiica) și tensiunile dintre membrii comisiei guvernamentale ar fi putut fi explorate mai adânc pentru a adăuga straturi de complexitate. Comparativ cu seriale precum Designated Survivor, unde consilierii, agenții de securitate și chiar antagoniștii erau nuanțați de-a lungul episoadelor, Zero Day menține focusul strâns pe protagonist și pe mister, lăsând în umbră evoluția celorlalți. Consecința este că anumite momente ce ar trebui să fie emoționale sau șocante (implicând aceste personaje secundare) nu au greutatea scontată, deoarece publicul nu apucă să le cunoască îndeajuns.
  • Lipsa elementului de originalitate – Pentru spectatorii familiarizați cu genul, Zero Day ar putea părea compus din elemente deja văzute: un atac terorist care dezvăluie conspirații interne (Designated Survivor, 24), jocuri de putere în spatele ușilor închise (House of Cards, Homeland), pericolul tehnologic iminent (Mr. Robot, Person of Interest). Serialul nu aduce un unghi complet nou asupra acestor teme, ci mai degrabă recombina clișee ale genului într-un ambalaj actualizat. Asta nu înseamnă că nu este eficient în a distra – multe clișee sunt populare tocmai pentru că funcționează – însă celor care caută inovație sau surpriză majoră în poveste s-ar putea să le lipsească sentimentul de noutate.

Concluzie: Zero Day merită vizionat în special de către pasionații de thrillere politice și conspirații moderne, mai ales datorită prezenței magnetice a lui Robert De Niro și a subiectelor de actualitate pe care le abordează. Serialul oferă câteva ore de tensiune și mister într-o interpretare profesionistă, având suficiente momente bine făcute încât să răsplătească răbdarea privitorului – în special în a doua parte, când jocurile de culise ies la lumină. Cu toate acestea, așteptările trebuie calibrate: nu ne aflăm în fața unui nou etalon al genului, ci a unei producții de nivel mediu-superior, cu bune și rele.

Zero Day excelează la capitolul acting și premisă, însă suferă la consistența viziunii creative. Dacă ar fi beneficiat de un scenariu mai rafinat – cu dialoguri mai naturale, un ritm mai constant și o claritate mai mare a mesajului – s-ar fi putut ridica la nivelul potențialului său uriaș.

Chiar și așa, ca exercițiu de imaginație asupra unei crize contemporane și ca ocazie de a-l vedea pe De Niro în postura de om de stat înfruntând necunoscutul, Zero Day oferă o experiență captivantă pe alocuri. Recomandarea noastră este să-i dați o șansă dacă premisa vă intriga – veți găsi lucruri de apreciat în el – dar fiți pregătiți și pentru imperfecțiunile sale, care îl împiedică să devină cu adevărat memorabil. În definitiv, Zero Day rămâne un thriller solid, însă nu revoluționar, din care putem spera că viitoarele producții vor învăța atât ce să imite, cât și ce să îmbunătățească.

Facebook Notice for EU! You need to login to view and post FB Comments!
Close